„Un pas mic face o diferență mare”

M-am uimit de multe ori de faptul că uneori cu un singur pas poți face schimbări majore în viața ta.

Una dintre cele mai mari revelații ale vieții mele este că orice pas mărunt are o contribuție enormă pentru realizarea unui vis măreț.

Paradoxul este că toți visăm să realizăm visuri mărețe, dar alegem de multe ori confortul și comoditatea, zona în care, din păcate, nici un vis măreț nu are șanse de reușită.

Niciodată nu mi-a fost rușine de faptul că m-am născut în Republica Moldova, pentru că acolo a fost locul unde au început să îmi crească aripile.

Consider că un om care vorbește urât despre locul în care s-a născut este un om care, de fapt, își reneagă rădăcinile și locul de unde a pornit.

E ca și cum ți-ai vorbi de rău părinții care ți-au dat viață și au făcut tot ce au considerat ei mai bine pentru tine.

Locul în care te naști nu-l poți alege, așa cum nu-ți poți alege părinții, cu siguranță însă, ai oricând opțiunea să alegi un loc pe acest pământ unde îți dorești să trăiești.

Eu nu am decis încă unde-mi doresc să petrec tot restul vieții mele. Eu nu am decis în ce colț al lumii vreau să mă trezesc și să mă bag la somn noaptea. Și asta pentru că am senzația uneori că m-am născut o călătoare.

Am căutat mereu locuri noi să văd și oameni noi să cunosc.

Îmi amintesc și acum că au existat perioade în viața mea când „acasă” era un termen căruia nu-i cunoșteam definiția.

Deși nu am vorbit niciodată prea mult despre viața și copilăria mea, adevărul este că eu nu am știut niciodată semnificația cuvântului stabilitate, pentru că, încă de mică, viața m-a scos de multe ori din zona mea de confort fără preaviz, lăsându-mă adesea singură în fața situațiilor absolute necunoscute. Și:

Atunci când unica ta șansă de supraviețuire este puterea dinăuntrul tău, o exploatezi la maxim pentru a reuși

Mă întreb și acum de multe ori unde era să fiu, în condițiile în care am trăit și crescut, dacă nu alegeam calea dezvoltării personale și exploatării continue a potențialului dinăuntrul meu.

Am văzut multe până în acest moment al vieții mele, dar nu suficiente pentru omul flămând de cunoaștere care sunt.

Locuri noi, oameni minunați, situații misterioase, nu am ezitata însă niciodată să cunosc și locuri periculoase, să descopăr modul de gândire al oamenilor care se hrănesc din nereușitele altora, distracții amețitoare și multe alte experiențe de care nu m-aș fi crezut capabilă niciodată atunci când eram o fetiță slabă și vulnerabilă.

România este țara care m-a încântat încă de prima oară când am pășit pragul ei. Mi s-a părut excepțional faptul că deși m-am născut într-o țară în care se vorbește aceeași limbă, suntem totuși atât de diferiți din multe puncte de vedere.

Nu știu să argumentez de ce mi-a intrat atât de mult în inimă acest pământ frumos cu numele România, probabil aceasta este și o manifestare ereditară a faptului că tatăl meu, jurnalist fiind, a avut o pasiune mare în viața lui: limba română.

Studiul aprofundat al limbii române a făcut parte și din viața mea o mare perioadă, pentru că, fără să îmi dau seama, această pasiune mi s-a transmis și mie. Iar România e locul unde am cunoscut, oarecum, o limbă română vorbită curat.

România nu e țara în care mi-aș dori să-mi petrec tot restul vieții, dar este, indubitabil, un pământ drag ce a jucat un rol important în procesul evoluției mele de până acum.

În Cluj-Napoca am venit cu un scop bine-definit. Recunosc, mă așteptam să întâlnesc aici mai multe fețe zâmbitoare, dar Clujul m-a încântat, încă de la prima priveliște, prin calmul pe care-l manifestă lumea de aici.

Oameni mergând încet, parcă contemplând, vorbind cu voce scăzută, limpede și cu un calm de nedescris.

Secretul meu este că m-am luptat întotdeauna cu firea mea vulcanică, deși calmul este cuvântul care-l folosesc mulți oameni pentru a mă caracteriza. Sunt sinceră, cuvântul „calm” m-a speriat întotdeauna într-o oarecare măsură, și asta pentru că am asociat mereu, involuntar, acest cuvânt cu „stagnare”.

A face lucrurile calm pentru mine însemna, până nu demult, a accepta locul în care ești și a refuza evoluția.

E ciudat, dar în Cluj-Napoca, în două săptămâni cât am petrecut aici, am învățat că poți să fii un om vulcanic, și totuși, să faci lucrurile cu un calm de nedescris.

Am fost supărată de multe ori pe mine, în trecutul meu, pentru că trăiam orice eveniment din viața mea la maximă intensitate emoțională.

Pe mine calmul nu m-am caracterizat o mare parte a vieții mele, și recunosc, mi-a fost al naibii de greu să învăț să mă temperez (și încă mai învăț și acum). 🙂

Eu nu am învățat calmul de mică, am crescut într-o familie agitată, în care, deși la distanță, am simțit mereu lupta indirectă pentru putere dintre cei ce au contribuit la educația mea.

Îmi amintesc însă, de multe ori, când stau de vorbă cu mine, vorba minunatei Andreea Papp:

Toți distrușii emoționali aleg psihologia.

Da, nu mi-e jenă să recunosc că am fost o distrusă emoțional de mică. Nu mi-e jenă să recunosc că dacă nu descopeream psihologia la momentul potrivit al vieții mele eram astăzi poate într-un loc unde nimeni nu și-ar dori să ajungă. Dar psihologia este un alt subiect pe care am să-l amân pentru mai târziu. 🙂

Revin la Cluj–Napoca – locul unde am întâlnit oameni minunați și am pus temelia unuia dintre cele mai mari visuri ale mele: să studiez ceea ce-mi place.

  • Sunt foarte încântată când realizez, o dată în plus, că niciodată nu e târziu să faci din visul tău o realitate.
  • Sunt foarte încântată când realizez că poți face oricând ceea ce-ți dorești, indiferent de criticile dure ale celor din jur (adesea ale celor din partea cărora te-ai fi așteptat la susținere), indiferent de obstacolele care par că-ți taie calea, indiferent de problemele de sănătate pe care le ai, sau oricare alți factori de care s-ar lega oamenii pentru a-și îndreptăți propriile nerealizări.
  • Sunt foarte încântată când descopăr că oamenii deosebiți pe care-i cunoști în drumul tău spre evoluție, sunt, de fapt, reflectarea personalității tale.

Sunt o persoană entuziasmată de tot ce fac.

Viața mea nu a fost niciodată roz, dar eu am optat întotdeauna să fac, din semnele ce mi-au marcat existența, opere de artă, demne de admirat. Pentru acest lucru, și nu doar, sunt mândră de mine. 🙂

Am să închei acest articol despre Cluj–Napoca cu imaginea care mi-a rămas în minte, aceea a unei atmosfere minunate a oamenilor care au adoptat calmul ca un stil de viață.

Călătoriile m-au făcut un om puternic și în fiecare loc, pe care l-am vizitat în viața mea, am descoperit lucruri uimitoare despre mine.

Dar să descoperi lucruri uimitoare despre tine nu este una dintre cele mai mari realizări, să știi să le păstrezi în memorie și să apelezi la ele de fiecare dată când este nevoie – aceasta este cu adevărat o realizare majoră în viața unui om.

Iar eu consider descoperirea României o mare realizare în viața mea.

 

Te cuprind, cu toată dragostea mea, român frumos, în orice colț al lumii te afli!

Eugenia.

2 Comments

  • Posted August 15, 2015
    by Eli

    Bună Eugenia.
    Parcă te ai uita în fiinta mea siiii mai descrie..cât de frumos..m am regăsit în cuvintele tale,și eu o citesc pe Andreea Papp,și eu sunt pasionată de lb romană și de psihologie(aici astept un articol).
    Ce mai..Artă De A Fii Tu ! – titlul în sine spune multe..oricum mie mi a spus de prima dată .
    Felicitari!!

    • Posted August 15, 2015
      by Eugenia

      Si voua multumesc pentru inspiratie si pentru increderea voastra! 😉

Leave a comment