“Contele de Monte Cristo” este prima carte care mi-a marcat existența.
Și poate nu doar existența, ci și tot parcursul meu de până acum.
Nu știu dacă povestea în sine m-a făcut să uit să mai respir tot timpul dedicat acestei cărți, sau însăși modul în care autorul a redat acea poveste. Cert este că a lăsat o urmă în mintea și conștiința mea. O urmă conturată încă pe parcursul lecturării, și formată definitiv – la finalul acesteia.
Fiecare carte are o legătură directă sau indirectă cu anumite experiențe pe care noi, cititorii, le-am trăit sau le trăim.
Probabil că anume acest lucru explică de ce unele cărți rămân atât de bine întipărite în mintea și inima noastră, în timp ce altele – își pierd din esență într-un timp relativ scurt.
Se spune că orice început e marcat de primul pas. Personal, nu pot spune decât că am avut noroc să dau anume peste această carte atunci când abia pășeam pe drumul formării mele ca și om.
Pe de altă parte, începuturile bune ne determină să creăm standarde mult prea înalte pentru conținuturile viitoare ale vieții.
“Contele de Monte-Cristo” m-a impresionat atât de mult, încât am căutat, mai apoi, în fiecare dintre cărțile pe care le-am luat în mâini, acea poveste de reinventare a lui Edmond Dantes.
Întotdeuna m-a impresionat ființa umană și abilitatea ei de a reînvia din cenușă, chiar și atunci când nu pare să mai existe vreo șansă.
“Contele de Monte Cristo” este despre reînviere, despre absolvirea unicei trepte de studii superioare, de care avem nevoie cu adevărat, numită Viață.
Și cel mai impresionant este faptul că în fiecare dintre cărțile pe care le citim, vedem exact ceea ce ne apasă mai mult la momentul respectiv. Și paradoxal, dacă am citi o carte preferată în diferite perioade ale vieții, am vedea în ea exact ceea ce se află în noi în acel interval de timp.
Eu am revenit de multe ori la cartea care m-a marcat și dacă în adolescență am văzut în ea o poveste extraordinară de dragoste, la maturitate – am cunoscut o poveste de reînviere, pentru ca acum, când sunt adult – să văd în ea un portret al complexității ființei umane, la fel de actual și perioadei contemporane (ca și a celei moderne descrise în carte). Epocile istorice se schimbă, complexitatea emoțională umană – rămâne aceeași.
Edmond Dantes nu este numai întruchiparea puterii de reinventare, ci și un erou care a schimbat destine, pe parcursul propriului proces de a-și schimba destinul.
Despre asta este, până la urmă, reinventarea: despre a-ți schimba propria direcția a destinului, și prin puterea și exemplul tău de a o face – a-i determina pe alții să meargă pe aceleași urme.
Citate din “Contele de Monte-Cristo” care m-au impresionat:
“Nesăbuit am fost că nu mi-am smuls inima în ziua în care am hotărât să mă răzbun.”
„Ce este moartea? O treaptă mai mult în linişte şi poate două trepte în tăcere…”
„Nu există nici fericire, nici nenorocire pe lume, există doar compararea unei stări cu cealaltă şi atâta tot. Doar cel care a simţit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire.”
„În politică, nu există oameni, ci idei; nu există sentimente, ci interese. În politică, nu se ucide un om, se înlătură un obstacol, şi atâta tot.”
„Dintre trecut şi viaţa viitoare, aleg punctul dintre ele.”
P.S. Muzică care te poate inspira. 🙂
