„Dumnezeu e în lucruri mărunte”
Ai avut vreodată senzația că îți auzi glasul ecoului strigând în tine, de parcă și-ar dori să îți transmită un mesaj, pe care tu îl ignori intenționat? Eu am avut această senzație în ultima perioadă a vieții mele.
Paradoxul este că, de multe ori, deși ne auzim strigătele interioare și recunoaștem tonul lor disperat, ne consumăm toată energia pentru a le ignora, de parcă dacă le-am ignora, ele ar dispărea.
Am ieșit recent, puțin șifonată moral, dintr-o perioadă mai complicată a vieții mele. Nu încetez să mă uimesc de înțelepciunea vieții, care, după ce ne urcă, aparent fără prea mult efort, pe o treaptă înaltă a ei, ne coboară brusc, într-un timp relativ scurt, pentru a ne întoarce la lucrurile pe care le-am ignorat în drumul spre cele mai valoroase înălțimi. Cel mai important lucru pe care l-am înțeles din această perioadă pe care am trăit-o este că:
Viața nu ne lasă niciodată să stagnăm, chiar și atunci când avem senzația că experiențele pe care le trăim degradante, pentru că fiecare experiență are propriul său rol
Am descoperit că experiențele dureroase dezvoltă în noi empatia și simțul autopercepției, pentru că, conștiința nu este decât un feeling of knowing, așa cum afirmă și Antonio Damasio, în cartea sa „Self comes to mind”
Să fim conștienți de noi înșine, să recunoaștem emoțiile pe care le trăim, să ne întrebăm mereu și să găsim propriile răspunsuri la întrebările noastre – aceasta este datoria sfântă a fiecărui om! Dar cel mai important: să nu ne îndoim niciodată de potențialul nostru, indiferent de experiențele pe care le trăim.
- Și, da, îți vorbesc despre aceste lucruri eu, cea care m-am îndoit de atâtea ori de mine și de visurile mărețe la care lucram cu entuziasm până la ultimele puteri, pentru ca apoi să renunț la ele când eram atât de aproape de a le atinge cu degetul.
- Și da, îți spun despre importanța păstrării încrederii în tine eu, cea care și-a pierdut încrederea în ea adesea, lăsându-și visurile, construite cu atâta migală, la mijloc de drum.
- Și da, îți vorbesc despre faptul că nu trebuie să renunți niciodată la visurile tale eu, cea care m-am îndoit de puterea providenței atunci când viața mi-a împiedicat de mai multe ori, consecutiv, să obțin ceea ce-mi doresc, pentru a-mi încerca ambiția.
Da, îndrăznesc să-ți vorbesc despre aceste lucruri tocmai eu, pentru că nimeni altcineva nu o va face. Lumea nu cunoaște eforturile și sacrificiile pe care le-ai făcut, pe alocuri peste puterile tale, pentru a realiza anumite visuri.
Mi-aș dori să te aud și pe tine spunând, așa cum o fac eu acum că: nu mă mândresc cu faptul că m-am îndoit de mine și de potențialul meu, dar mă mândresc cu faptul că oricât de șifonată aș ieși din experiențele dureroase de viață, regăsesc în mine întotdeauna puterile necesare pentru a-mi urma drumul.
„Indiferent ce conține momentul prezent, ne învață și Eckhart Tolle, în minunata sa carte „Puterea prezentului”, acceptați-l ca și cum dvs l-ați ales. Conlucrați întotdeauna cu el, nu împotriva lui. Faceți din el un prieten și un aliat, nu un dușman. Acest fapt vă va transforma în mod miraculos întreaga viață”
Bineînțeles, noi nu alegem benevol momente dureroase din viața noastră, dar, cu certitudine, nici unul dintre ele nu apare fără o lecție în spatele lui. Atunci când reușim, însă să acceptăm prezentul și să-l trăim ca și cum anume așa trebuia să se întâmple, atunci dăm dovadă de o adevărată maturitate emoțională.
Am avut și eu o perioadă în viața mea în care eram foarte revoltată de anumite experiențe pe care le trăim, și pe care eram sigură că sunt prea dure pentru mine, adevărul este că duritate te face mai imun la experiențele dureroase. Nimic nu apare și nimic nu dispare din senin și știu că e foarte greu să acceptăm acest lucru, dar pe cât de dificil este, pe atât de necesar. Am o frază sfântă pe care o repet în pe care le trăiesc se prelungesc:
Ceea ce trăiesc acum nu este pentru toată viață, și aceasta perioadă va avea un sfârșit la un moment dat
Dacă l-am lăsa pe Eminescu să parafrazeze, ar spune că:
„Ce e val, ca valul trece” 🙂
Cum ar arăta viața ta dacă ai avea această atitudine asupra lucrurilor? Sunt sigură, că ai reuși să îți temperezi impacientarea, care nu face decât să-ți sporească problemele de personalitate.
Nu e ușor să îți păstrezi calmul atunci când ai senzația că tot ce ai construit cu atâta dăruire se năruie sub ochii tăi, dar, cu siguranță, nu e mai ușor să îți petreci timpul judecându-te și criticându-te dur pentru situațiile pe care le trăiești în acest moment, pentru că dacă îți poluezi lumea interioară, nu ai cum să respiri un aer proaspăt în cea exterioară. Tot Eckhart Tolle, în aceeași carte, spunea că:
„Cum este în interior, așa este și afară. Dacă oamenii se curăță de poluarea interioară, atunci vor înceta să mai polueze exteriorul”
Și, într-adevăr, cui îi place să trăiască într-un mediu toxic? Așa cum evităm mediile toxice, așa ne evită și societatea atunci când noi înșine devenim toxici, pentru că poluarea emoțională se transmite și nimeni nu-i prost să-și dorească să se contagieze, cu bună știință, de ceva distrugător.
Crede-mă, nimănui nu-i pasă mai mult decât superficial cât ai suferit tu, cât de greu ți-a fost, ce experiențe dureroase ai trăit, cât de greu îți este să îți revii etc., pentru că fiecare are propria sa lume, în care timpul nu este niciodată stabil. Fiecare are visuri de atins, trenuri de prins, probleme emoționale de rezolvat etc. Nu mai trăi în iluzii, doar tu ești cel care se poate ridica și continua drumul.
Lumea se mândrește cu faptul că te cunoaște atunci când reușești să ajungi sus, dar nu are cum să te ajute atunci când nu faci decât să te plângi de amărăciunea vieții tale
Și nu încerc să fiu dură, mi-am făcut doar un obicei din a privi lucrurile în față, a le spune pe nume și a pune degetul pe rănile mele pentru a-mi da seama de gravitatea lor și de modul prin care pot eu să contribui la cicatrizarea acestora.
Un medic îți prescrie tratament, doar dacă știe concret unde sângerezi, dacă nu știi însă nici tu locul unde te doare nu vei ști ce să-i spui medicului, în caz că tu nu poți face nimic.
Da, există și astfel de cazuri, și nu văd de ce le-am ascunde. Există situații în care ne-am lăsat atât de mult să degradăm emoțional încât nu avem șanse de vindecare fără ajutor specializat.
Mi-a plăcut foarte mult unul din interviurile acordate de un mare psihoterapeut și autorul unor cărți neprețuite, în care spunea că chiar și terapeuții au nevoie de propriii terapeuți nu e o rușine să apelăm la ajutor specializat, chiar și dacă noi înșine oferim astfel de ajutor celor din jur.
Mie nu mi-a fost rușine niciodată să spun că am apelat la ajutorul specializat a celor care-și cunosc domeniul, atunci când a fost vorba de mine și emoțiile mele, și poate că am reușit și eu să ridic mulți oameni de jos, la rândul meu. De ce să îmi fie jenă că mi-a păsat și îmi pasă de mine și de creșterea mea emoțională? Există lucruri implantate atât de bine în subconștientul nostru încât este practic imposibil să fie văzute cu ochiul liber.
Există lucruri care trebuie răscolite pentru a fi descoperite și există lucruri care ne guvernează existența fără ca noi nici măcar să le înțelegem proveniența.
Da, toate se rezolvă pe lumea asta, dar nimic nu se rezolvă fără contribuția și voință proprie. Când îți pasă de ceea ce simți și nu-ți ignori emoțiile și stările afective nu ai cum să eșuezi în dezvoltarea ta.
Mi-aș dori din toată inima ca fiecare dintre noi să conștientizeze că nu s-a născut pentru a trăi un scenariu scris, ci că își poate face propriul scenariu, chiar și atunci când toate par a fi menite să se întâmple. Da, cred că există anumite experiențe, provenite din credințe noastre, care sunt destinate să le trăim pentru a înțelege ceva, așa cum cred că fiecare are, dacă nu 100% viața în propriile mâini, cel puțin 90% cu certitudine, așa cum afirma și Steven Covey că:
„Viața omului este formată din 10% de experiențele pe care le trăiește și 90% de reacția lui la ele”
Și da, reacțiile noastre pot fi controlate atunci când ne dorim să facem acest lucru. Nu te mai relaxa, înțelege că nu există confort decât atunci când lucrezi aspra ta și accepți confortul ca pe o stare permanentă de schimbare.
Eu te las cu bine, dar nu înainte de a-ți spune că sunt fericită că am revenit acolo unde mă simt bine și că am reușit să trec peste o perioadă care m-a coborât emoțional pentru a crește mai sus pe parcurs.
Tu ce crezi despre experiențele prin care treci acum? Aștept să-mi împărtășești din trăirile tale emoționale și îți mulțumesc că nu ai încetat să crezi în mine, chiar și atunci când eu am încetat, pentru un moment, să fac acest lucru 🙂
Te cuprind cu dragoste,
Eugenia
P.S. Mi-am propus să cresc comunitatea Arta de a fi TU, așa că te invit să urmărești acest blog, pentru că te așteaptă multe surprize! Bine te-am regăsit, om scump! 🙂
