„Oamenii sunt o specie periculos de nebună și extrem de nesănătoasă. Aceasta nu este o judecată, este un fapt. Și tot fapt este că sănătatea mintală se află tot acolo, în spatele nebuniei”

(Eckhart Tolle „Puterea prezentului”)

De câte ori te-ai prins că, deși ai reușit să acumulezi o mulțime de lucruri materiale, te simți gol și pustiit în interiorul tău?

Eu am trăit de multe ori acest sentiment: optând mereu pentru a-mi umple golurile interioare prin lucruri materiale, am ajuns într-un punct al existenței mele în care nimic nu-mi mai aduce satisfacție și hrană spirituală.

Acela a fost momentul în care am început să mă gândesc serios la viața mea.

Aceea a fost clipa în care m-am întrebat:

Care sunt lucrurile care mă umplu cu adevărat?

De ce am nevoie în viața mea pentru a avea senzația de „sațietate” spirituală și emoțională?

Ce alegeri am făcut pentru a ajunge aici, în acest punct nesatisfăcător al existenței mele?

Îți dai seama că nu am reușit să răspund pe loc la aceste întrebări, am avut nevoie de mul timp pentru a le găsi răspunsurile care să mă satisfacă și a mă defini pe mine însămi.

Norocul meu este că mi-am dat seama la momentul potrivit că:

„Știința căutării răspunsurilor depinde de arta cu care îți pui întrebările”

(Andreea Papp)

Ce ne facem însă, când întrebările sunt atât de dureroase încât răspunsul nici nu se lasă așteptat?

Ce ne facem când găsim adesea răspunsuri la întrebări nedefinite?

Da, eu am trăit de multe ori această senzație: în mintea mea îmi răsună și acum, de multe ori, monologuri și răspunsuri la întrebări pe care încă nu le-am definit încă.

Omul e unica specie rațională din tot universul.

Uite-te la animale, ele nu gândesc, nu au instincte materne atât de dezvoltate, și totuși știu întotdeauna de ce au nevoie pentru a fi satisfăcute.

Știai că reptilele nu au instinct matern și puii, când ies din ouă, trebuie să se ascundă pentru a nu fi cumva mâncați de propria mamă care i-a născut? Asta se explică prin lipsa neocortexului – „creierului care gândește” – de care nu dispun aceste specii vii.

Dar noi, deși dispunem cu toții de neocortex, preferăm să ignorăm acest lucru. Și nu există o cale mai sigură spre suferință decât propria ignoranță.

Am spus de multe ori că ai nevoie de aceeași cantitate de energie pentru a te lăsa trăit de viață sau a tinde să o trăiești așa cum îți dorești tu.

Vei cunoaște tot atâtea provocări, doar că în al doilea caz vei ști care sunt provocările care te așteaptă, pentru că ele vor fi cele pe care ți le-ai ales tu!

„Cum și unde stăm depinde de cum și unde ne-am așezat”, spune Stephen Covey, în minunata sa carte „Eficiența în 7 trepte sau un abecedar al înțelepciunii”

Câți dintre noi suntem atenți la locul în care ne așezăm?

Câți dintre noi avem pretenții referitor la viața noastră?

Câți dintre noi știm cu adevărat și cu certitudine ceea ce ne dorim pentru a ajunge la echilibrul nostru interior?

Și dacă nu avem formulate încă în mintea noastră răspunsurile la aceste întrebări atunci:

  • De ce ne plângem că nu suntem sănătoși, dacă nu optăm pentru a ne menține sănătoși?

Știai că sănătatea umană este echilibrul dintre sănătatea fizică și psihică? Știai că nici o boală nu apare întâmplător și că aceasta, de fapt, este rezultatul mai multor factori psihici și fizici cumulați?

Știai că există oameni care au tratat boli grave doar tratându-și rănile interioare și există oameni care nu au reușit să facă față unei boli grave pentru că s-au bazat doar pe tratamente exterioare?

  • De ce ne plângem că avem un destin „ghinionist”, dacă noi nu facem absolut nimic pentru a ne schimba cursul vieții?

Am spus întotdeauna că nu cred în destin sau soartă, dar chiar dacă mă înșel și acesta ne este „scris” undeva și „stampilat”, eu am să tind mereu și mereu să-l schimb, în fiecare zi, prin fiecare alegere pe care o fac.

Dacă destinul meu mi-a fost să mă nasc într-o familie disfuncțională și să trăiesc fără tată până la 15 ani, cu o mamă care nu a încetat nici măcar o secundă să-mi împroaște cu noroi celălalt părinte.

Dacă destinul meu a fost să-mi trăiesc copilăria cu nenumărate lipsuri, deși aveam un tată faimos în țara mea, și să am anumite probleme de sănătate, atunci tot ce am făcut eu până acum pentru mine, cu siguranță, se numește înfrângerea propriului meu destin! Pentru că felul, locul, modul în care sunt astăzi nu sunt decât rezultatul propriei autodepășiri.

Nimeni nu a spus că autodepășirea e lipsită de durere, autodepășirea e al naibii de dureroasă, dar, indubitabil, e unica cale de a ajunge așa cum îți dorești cu adevărat să fii, dacă știi să visezi mare și să nu te lași doborât de obstacole.

  • De ce ne plângem că nu avem noroc, dar alungăm, cu orice preț, norocul din mintea noastră?

Zig Zigler spunea foarte bine că:

„În lumea prosperității nu există noroc, norocul există doar în mintea noastră”

Te mai îndemn odată să te uiți în jurul tău, analizează mereu, oare chiar crezi că cele mai mari imperii s-au creat datorită norocului pe care l-au avut proprietarii acestuia? Eu nu am crezut niciodată în noroc, pentru că mi l-am făcut mereu cu mâinile mele.

Dacă ai ști toată povestea vieții mele, cu siguranță, ai spune că m-am născut o „nenorocoasă”, dar nu pentru asta scriu acest articol.

Când oamenii te privesc sceptic și îți spun că tot ce ai obținut este rezultatul norocului care ți s-a dăruit, nu te îndreptăți, pentru că nimeni, în afara de tine, nu știe câte ore ai dăruit tu, în fiecare zi, studiului și dorinței de a performa.

Mie mi se spune de multe ori că tot ce am obținut până acum se datorează frumuseții mele exterioare.

Niciodată nu impun oamenii să audă ceea ce ei nu-și doresc, pentru că eu sunt singura care cred și știu cu adevărat că tot ce am obținut este suma circumstanțelor pe care le-am creat în jurul meu, prin modul meu de a fi, determinat de studiul profund asupra proprie-mi ființe, pe care îl realizez de ceva ani.

Eu nu am nici o problemă cu cei care mă critică, eu am o problemă cu cei care își îndreptățesc lenea, de a se apuca de lucrul asupra lor, prin a-i judeca pe cei care o fac și obțin rezultate.

Dar până la urmă fiecare trăiește viața pe care o alege, de aceea am să închei cu un citat extraordinar pe care l-a spus un om minunat:

„Oamenii plătesc un preț prea mare pentru modul lor de a gândi: viața pe care o trăiesc”

Tu ce preț plătești pentru modul tău de abordare a lucrurilor?

Leave a comment