Vrei să fii fericit sau să ai dreptate?
Asta e întrebarea care mi-a rămas în minte după ce am citit ultimul articol al Andreei Papp – un psihoterapeut ce reușește de fiecare dată să mă “scuture” un pic prin ceea ce scrie.
M-am întrebat și eu acest lucru de multe ori atunci când îmi dădeam seama cât de mult lupt pentru dreptatea mea, în timp ce alții pur și simplu se bucură și își trăiesc viața.
Cel mai trist lucru e să constați că tot efortul tău de a-ți obține și păstra independența devine din ce în ce mai șters în momentele dificile ale vieții în care-ți dai seama că ești doar tu și tot ce ai reușit să acumulezi până acum.
Trebuie sa recunosc ca mi-a plăcut întotdeauna să am dreptate, să-mi fie auzite și respectate părerile, dar la un moment dat iți dai seama că în viață nu să te faci auzit e important, ci să fii auzit prin ceea ce faci.
“Lumea în care trăim a devenit mult prea complexă pentru ceea ce suntem” – asta aud de multe ori de la cei care-mi scriu, dar oare nu cumva a devenit atât de complexă pentru că noi o facem să fie astfel? Oare nu cumva totul vine de la noi?
Mă trezesc de multe ori cu acest gând în minte, mai ales atunci când îmi dau seama că iar m-am angajat în câteva task-uri simultan, nefiind sigură că o să reușesc să le respect deadline-urile.
Deși îmi spun adesea că dorința mea de implicare depășește limitele normalului, există momente în care îmi dau seama că problema noastră, a viețuitorilor secolului XXI, nu este hiperactivitatea, ci dorința de a ne trăi viețile cât mai repede cu putința. Si asta pentru ca:
Ne imaginăm că acolo, undeva la capătul noului drum pe care l-am început se află acea fericire despre care se tot vorbește în cărți.
Ne imaginăm că acolo, undeva la finalul noului scop plasat pe lista de “Must Do”, se află acel sentiment de împlinire despre care se tot vorbește în reclame.
Într-un final, ne imaginăm că acel ceva, care ne-ar umple cumva golurile interioare, se află întotdeauna acolo, undeva, la capătul tunelului… Dar unde e capătul lui și oare aceste tunele, nu suntem noi cei care le construim?
Cum se face că uităm să trăim? – asta e întrebarea ce îmi răsună tot mai mult în minte. Și dacă tot alergăm cu limbile scoase după acea fericire imaginară, oare de ce nu punem în calcul și riscul că aceasta poate nu există?
Mindfullness – acesta e termenul ce se utilizează tot mai mult în psihologia contemporană, implicare în AICI și ACUM. Poate că sună clișeic, dar nu-mi pot scoate din minte vorba unui medic, scriitorul unei cărți minunate – “Cealaltă față a timpului” – care spunea că:
Cum te-ai simți dacă ți-ar spune cineva că tocmai ai trecut prin Paradis și tu nu ai observat acest lucru?
Ceea ce trăim în fiecare moment al vieții noastre este unic: și fericirea, și tristețea, și frumusețea clipelor cu cei dragi, și despărțirile, și bucuria realizării unui obiectiv demult plasat, și eșecul proaspăt întâmpinat. Totul e unic.
Unele lucruri apar pentru a începe o nouă etapă, iar altele dispar – pentru a încheia un ciclu vechi. Le spun de multe ori celor care-mi scriu despre atașamente și imposibilitatea de a scăpa de ele:
Viața e așa cum e, ori o acceptăm și înțelegem consecutivitatea ciclurilor ei, ori stăm prinși în trecut și ne plângem de milă în prezent.
Dar cu cât mai mult stăm prinși în trecut, cu atât mai mult ratăm prezentul și viitorul. Cu cât mai repede ne apucăm de prezentul nostru, cu atât mai mult vom face pentru viitor. Atenție, însă: să nu uităm că suntem oameni vii, cu forțe limitate. 🙂
Ce-ar fi să acceptăm viața așa cum este, să încercăm să înțelegem ce lecție vrea să ne învețe fiecare experiență, să ne facem temele conștienți și să ne vedem de drum, poate mai încet, poate mai anevoios, dar mereu înainte?
Nu mai există drum în trecut, există doar drum în viitor. Așa cum soarele nu mai răsare ieri, la fel și viața nu se mai desfășoară începând de ieri. Viața e azi și mâine, ce a fost ieri e doar o lecție.
Te îmbrățișez cu dragoste om scump și ai grijă de ceea ce ești azi și ceea ce vei fi mâine, ori numai așa nu vei rata prezența ta în paradis atunci când te vei afla acolo. Sau… poate te afli deja? 🙂
P.S. Nu uita să te bucuri de oamenii care-ți sunt alături și să le fii recunoscător că fac parte din viața ta. 🙂
