Dacă ar exista un număr de Likeuri care să reprezinte valoarea vieții unui om, atunci Likeurile nu ar mai fi necesare.
Egocentrism – acesta e cuvântul care ne caracterizează.
Deschidem ONG-uri pentru copii, zilele cărora sunt numărate, pentru a ne face un nume în societate.
Scriem cărți, menite să îmbunătățească viața altora, pentru a deveni celebri.
Postăm pe paginile noastre de Facebook până și marca lenjeriei pe care o purtăm pentru a arăta prietenilor ce lucruri „valoroase” punem pe noi. Dar care este valoarea noastră și se transpune, oare aceasta, cu adevărat într-un anume număr de Likeuri din partea celorlalți?
Trebuie să îți spun că sunt din ce în ce mai uimită de lumea în care trăim.
Mi se pare că am devenit total rupți de realitatea și cu capul adânc ascuns în pământul iluzoriu.
Mi se pare că preferăm, din ce în ce mai mult, să închidem ochii, pentru a trece cu vederea durerea celor din jur, decât să stăm cu ei deschiși și să privim în față realitatea, așa cum este ea, pentru a o putea înțelege.
Am avut, de curând, o experiență, care, recunosc, m-a pus serios pe gânduri.
Am fost la un interviu la un ONG care se ocupă de copiii bolnavi de cancer, pentru a mă implica într-un proiect de voluntariat.
Am rămas, pur și simplu, fără cuvinte când persoana care a organizat interviul mi-a spus că ei caută persoane cărora „să nu le fie milă de acești copii, ci să-și facă treaba, pur și simplu”.
Tot ce mi-a ieșit pe gură, după acea afirmație a fost: „E posibil oare să te comporți cu niște copii, care azi sunt și mâine nu mai sunt, fără compasiune și toleranță?”.
Nu mai știu ce mi-a răspuns, dar știu că atunci, pe loc, unica întrebare care mi-a străpuns mintea a fost: „Oare cât din acest proiect este act de caritate și cât – afacere?”
La final de discuție, intervievatorul nu a ezitat să-mi spună, cu un mare entuziasm în voce, să nu uit să le dau Like la pagina de Facebook. 😯
Am tăcut, pentru că uneori tăcerea spune ceea ce cuvintele nu ar putea face.
“Oare ce reacție aș fi putut avea?”, m-am gândit în drum spre cursuri.
Și oare să fie mai important pentru ei un Like la pagină decât un om care ar putea face o diferență pentru acei copii?
Mărturisesc că încă îmi e greu să mă detașez de unele evenimente și lucruri din viața mea care-mi răsună ca un ecou în minte.
În exact zilele următoare, întâmplarea a făcut să ajung la un eveniment organizat de alt ONG care ajută copiii bolnavi de cancer și să povestesc acolo cu una dintre colaboratoare. I-am spus ce mi s-a întâmplat și nu a rămas uimită, confruntându-se înaintea mea cu astfel de situații.
Și nu aș fi fost atât de revoltată dacă nu mi s-ar părea cu adevărat trist faptul că îi tratăm pe unii ca și cum noi le-am fi superiori, fără a ne da seama că de multe ori cei pe care-i considerăm inferiori nouă ne pot da mai multe lecții decât le-am putea da noi lor.
Nu-mi pot scoate din minte o idee simplă, dar cu foarte mare încărcătură emoțională, spusă de organizatorul evenimentul din urmă, despre care ți-am vorbit:
Azi facem voluntariat pentru cei care au nevoie de noi, pentru că mâine oricine dintre noi poate fi în locul lor.
Oare să fi uitat noi, ceilalți, cu desăvârșire de acest lucru?
Oare să fim atât de plini de sine, încât să avem impresia că suntem nemuritori și „greu de prins”?
Îți spun cu mâna pe inimă că mi se face rușine de mine când mă prind cu nemulțumiri de viața mea și când îmi amintesc că la polul opus, există oameni care nu-și numără anii, ci zilele. Oameni care nu-și mai pun problema dacă pagina lor de Facebook are azi cu un Like mai mult sau cu un Like mai puțin, ci dacă vor reuși sau nu să-și încheie socotelile cu lumea asta așa cum își doresc.
Și iarăși zic: uităm că suntem muritori.
- Pierdem timpul pe orgolii, în loc să petrecem cât mai mult timp cu cei pe care-i iubim.
- Pierdem timpul criticând și analizând viețile altora, fără a ni se cere acest lucru, în loc să petrecem acest timp ascultându-i și încercând să-i înțelegem.
- Pierdem timpul urându-i pe unii, în loc să-l petrecem iubindu-i pe alții.
Cât de greu să ne fie oare să uităm și să lăsăm în urmă momentele urâte și să ne bucurăm și să creăm cât mai multe momente frumoase în viață?
Nu te supăra, dar unele dorințe pe care le ai mi se pare inutile și lipsite de sens.
De ce nu-mi scrii că vrei să-ți creezi un blog de dezvoltare personală pentru a-i ajuta pe cei din jurul tău cu ceea ce poți, nu pentru a deveni tu un „guru celebru”?
De ce nu-mi scrii cât de mult îți dorești să creezi o instituție pentru copii abandonați pentru a le da șansa la un viitor, nu pentru că asta știi că „ar merge” și ți-ar aduce multe fonduri europene, de pe urma cărora ai putea profita?
De ce nu-mi scrii că ai ales să studiezi medicina pentru a salva vieți, nu pentru a fi în trend cu ceilalți?
E trist, de mii de ori, faptul că am început să ne gândim doar la noi și la ce beneficii am avea de pe urma oricărui bine pe care-l facem, dar dacă ne-am da străduința să privim mai profund lucrurile, ne-am da seama că nu e nevoie să ne facem griji de cât vom primi înapoi, pentru că viața are grijă, mai bine ca noi, de acest lucru, uneori chiar dându-ne mai mult decât am îndrăzni să cerem.
Și atunci de ce te miri că nu primești, adesea, ceea ce ceri de la viață? Vrei n lucruri, dar tu nu faci nimic pentru lumea din jurul tău, iar atunci când faci nu-ți poți stăpâni egoismul din tine care se gândește deja la recompensele ce le-ar avea de pe urma ajutorului pe care-l oferă.
Am spus de multe ori că nu vom primi niciodată nimic, atâta timp cât nu vom reuși să argumentăm în fața vieții de ce avem nevoie de ceea ce cerem și cum vom reuși să contribuim la îmbunătățirea lumii în care trăim, obținând ceea ce cerem.
Poți considera tot ceea ce am scris aberații, poți ignora, poți închide pagina, deschizându-ți alta de cancan în loc, dar dacă alegi să rămâi, am curajul să-ți spun, cu toată seriozitatea că în zadar te chinui să obții saci cu lucruri materiale doar pentru a te simți tu că trăiești în puf, pentru că valoarea acestora va fi întotdeauna egală cu zero, atâta timp cât valoarea ta, ca om, nu va începe să crească. Iar valoarea umană se traduce în primul rând prin contribuția individuală la acest proiect care se numește Viață.
Azi poate vei ignora șansa de a oferi un ajutor cât de mic celui care are nevoie, dar mâine altcineva poate fi cel care va ignora șansa de a-ți oferi un ajutor cât de mic ție.
Viața e ca un bumerang, îți dă înapoi exact ceea ce dăruiești, și uneori mai mult de atât.
Învață să dăruiești și să contribui la lumea în care trăiești. Nu vei primi nici un Like, dar vei primi o satisfacție și o bucurie spirituală de nedescris. Și nu băga scuza cu timpul, cine își dorește ceva cu adevărat, va face ca ziua lui să conțină mai mult de 24 de ore. 🙂
Eu îți doresc inspirație în crearea și modelarea propriei vieți.
Te salut,
Eugenia.
2 Comments
by Aliexpress romana
Salutare. Am ajuns pe pagina ta si am remarcat ca e
foarte bine pusa la punct si are lucruri importante.
Permite-mi sa prezint si eu despre un magazin pe internet cu produse foarte ieftine:
Aliexpress romana. Cred ca aiaflat deja de el. Spor
in continuare.
by Eugenia Balan
Buna, ma bucur foarte mult daca pot fi utila. 🙂 Iti doresc si tie bafta in ceea ce faci. Te pup.