simți

A Simți – o Definiție Comună, cu Sensuri Diferite

Copilul ia forma pe care i-o dai,

la asta m-am gândit, dragul meu Jurnal, toată ziua…

De fiecare dată când văd acea făptură mică care apare pe lume încep să îmi imaginez, involuntar, soarta pe care o va avea.

„Oare ce vor face părinții din el? Cum și ce va simți când va începe să fie conștient de el?” – îmi observ gândurile, traversându-mi mintea cu o viteză amețitoare.

Și tot eu, pentru a evita apariția acelor amintiri amare a eșecurilor de a fi părinte, îmi îndrept atenția, cât de repede posibil, asupra altor responsabilități pe care le am asupra Omului, în speranța că fiecare părinte știe de ce și-a dorit să își asume acest rol…

Se vorbește mult despre copii, despre felul în care Omul îi educă, despre limitele implicării unui părinte în viața făpturii căreia îi dă viață, despre parenting etc. etc., dar prea puțin – mi se pare – despre a lua în calcul felul în care simte fiecare copil în parte.

Ființa umană încă are senzația că copilul pe care-l aduce pe lume simte și se exprimă exact ca el, așa că nu se obosește uneori, nici măcar să încerce să cunoască cu adevărat trăirile celui mic, căci de la a fi mic începe totul…

„Lasă-l că nu înțelege încă, o să înțeleagă când o să crească mai mare” – aud adesea Omul spunând, în timp ce ignoră deliberat trăirile și dorințele exprimate într-un fel sau altul de copilul lui.

Nu sunt un expert în emoții umane și vai, chiar și eu, Viața, mai am, se pare, atâtea de învățat despre verbul a simți, dar trebuie să recunosc că mă întreb de multe ori cum se face că în cabinetul unui terapeut  „ies” din oameni atâtea amintiri și dureri încă din primii ani ai copilăriei…

Suferințe „neînsemnate”, cărora nu li s-au dat importanță pe moment, suferințe care au fost încadrate, fără prea mult efort, în categoria: „Lasă-l, că nu înțelege încă nimic…”

Oare de ce copilului i se fură dreptul de a se exprima și oare nu cumva mintea umană, cu structura pe care o are, este mult mai avansată decât crede Omul că este?

Omul, mi se pare, abordează cu prea multă ușurință termenul de părinte.

”Vreau un bebe”, aud de multe ori vocile entuziasmate ale reprezentantelor sexului frumos, înainte de a deveni mame.

După câte observi, dragul meu prieten, evit să le numesc ”fetițe” sau ”femei”, pentru că, sinceră să fiu, nu știu dacă ființa de genul femenin, ajunsă la maturitate ar avea astfel de dorințe, fără a lua în calcul urmările ce vor veni la pachet odată cu acest entuziasm (pozitive sau negative bineînțeles).

“Dar bebe-ul va crește, și odată cu el nevoile pe care le va avea…, oare ești pregătită pentru asta?” – mă aud răspunzând mecanic parcă, dar totodată sarcastic acestei dorințe.

Nu știu dacă gândurile mele se aud sau nu pe pământ, dar mi-aș dori ca femeia să simtă măcar un impuls rațional înainte de a trece la acest pas.

Poate nici nu îmi doresc să fiu auzită, pentru că sunt conștientă de răspunsurile mele răutăcioase pe alocuri, dar mi-aș dori, recunosc, ca femeia să mă cunoască un pic înainte de a-și asuma această responsabilitate, “să cunoască un pic viața” – cum ar spune Omul.

Și știu că terapeutul meu ar înțelege despre ce vorbesc, întrucât și el a fost copilul unui copil…

Nu mă mai certa, dragul meu Jurnal. Știu, nu m-am ținut de cuvânt și iar am coborât pe pământ în căutarea de răspunsuri…

De data asta însă nu mai cred că mai sunt curioasă, ci inspirată.

Cum s-a format un astfel de Om, care aparent are aceeași structură ca și ființă umană și totuși este atât de evoluat?

Am crezut întotdeauna, atunci când priveam pe pământ activitatea unui terapeut, că s-a născut cumva privelegiat…

Mărturisesc că niciodată nu mi-am imaginat că un terapeut ar fi trăit mai multe drame emoționale decât zece oameni luați la un loc, cu toate astea fiind capabil să devină un Om, adus parcă dintr-ul alt Univers.

Te rog încă o dată, dragă Jurnal, nu mă certa și nu îți schimba părerea despre mine…

Am vrut să știu doar de unde vine, ce rădăcini are și cum de a ajuns să mă consilieze chiar pe mine, Viața, eu, care ar fi trebuit poate, să îi ofer lui ședințe de consiliere…

Nu am făcut-o din răutate, ci pentru că sunt și eu, la rândul meu, flămândă de inspirație.

Cine a spus că doar Omul are nevoie de motivație?

Cine a spus că Viața nu are nevoie și ea, uneori, de modele care, prin propriile reinventări, să o facă să vibreze?

Așa cum Omul nu poate trăi doar cu tristețe și dramă, la fel nici eu – nu pot exista doar din energia superficială pe care mi-o dă ființa umană de multe ori la schimb pentru efortul meu de a o înțelege

Oare de ce unii își doresc să se crească pe sine, iar alții – să se saboteze și apoi să se înece ei înșiși în tristețe și disperare?

Oare de ce unii se formează pe ei și abia apoi decid să modeleze alte creaturi umane, iar alții nemodelându-se măcar ei înșiși, se grăbesesc să facă acest lucru cu alții?…

Într-un final, oare va înțelege Omul vreodată că ființa umană, fie ea una în miniatură sau mare cât un munte, simte… Și nu simte exact ca vecinul, colegul, fratele și nici măcar ca și părintele lui, ci simte exact ca el

Cum de Omul nu a înțeles încă că a simți este un verb comun, cu definiții diferite pentru fiecare?…

 

Va urma

 

Citește Fila Precedentă aici

Descarcă gratuit

ebook-ul "O călătorie în trei"

 

Să alegi doar cu inima, nu este suficient.
 
Să alegi doar cu mintea – nici atât.

Și asta pentru că fiecare dintre acestea,

alese separat, ne pot distruge.
 
O călătorie în trei - Tu, Mintea și Inima ta -

asta este cea mai importantă călătorie

pe care ființa umană o are de făcut.
 
Introdu mai jos adresa ta de email

și haide să începem acest drum împreună.
Prenume
Email

0 comments on “A Simți – o Definiție Comună, cu Sensuri DiferiteAdd yours →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *