Viața nu este decât o succesiune de nașteri. – Jaques Salome
O carte bună are puterea de a aduce la lumină stări, emoții și sentimente necunoscute de noi până la momentul reflectării acestora în lectura ei.
Așa consider că este corect să încep acest articol despre modul în care ne tratăm pe noi și pe cei din jurul nostru, întrucât asta am simțit eu la fiecare operă a marelui Jaques Salome – un socio-psiholog francez de o sensibilitate aparte. Trebuie să mărturisesc, când mi se pune pata pe un autor veritabil, nu mă las până nu citesc tot, dar absolut tot, ce aparține acestuia.
Iar ceea ce am citit ultima perioadă scris de el m-a făcut să mă gândesc cu și mai multă seriozitate la un anumit aspect: responsabilitatea cu care ne tratăm viețile. Despre asta mi-am propus să vorbesc astăzi.
M-am confruntat de multe ori în viață cu situații în care responsabilitatea era un termen greu de găsit printre multitudinea de scuze aduse de cei din jur.
Atunci au fost momentele în care am început să mă întreb cum se face că oamenii refuză să își asume responsabilități, fără a-și da seama că suferințele lor sunt, de fapt consecințele acestui comportament.
Trebuie să recunosc că am găsit greu răspunsul la această întrebare și, deși am o răbdare uimitoare de a căuta răspunsuri acolo unde întrebările mă macină constant, ceea ce am descoperit de această dată m-a făcut să mă simt nerăbdătoare în a afla și mai multe referitor la acest subiect.
Îți mărturisesc că a fost nevoie să trăiesc multe experiențe și să răsfoiesc multe pagini pentru a-mi da seama că există o diferență pe care o facem, conștient sau mai puțin conștient, între ceea ce se numește responsabilitate și responsabilizare.
Cel dintâi termen se referă la asumarea faptului că omul este o parte activă a ceea ce i se întâmplă și cel din urmă – la nevoia omului de a găsi un responsabil pentru ceea ce i se întâmplă.
Așa se face că în relațiile pe care le avem și le construim de-a lungul timpului, ne definim în raport cu unul dintre cele două termene descrise anterior.
Nu ți se pare ciudat că ajungem de multe ori să trăim aceleași scenarii de film în circumstanțe și cu personaje diferite?
Îți spun cu mâna pe inimă că nu încetez să mă uimesc de specia umană, cât de mult talent avem de a nega ceea ce simțim și cât de puțin curaj de a pune la lumină stările emoționale trăite și de a le analiza rădăcinile.
Ne uimim că destrămăm în câteva secunde relații construite în ani.
Ne surprinde faptul că nu știm să apreciem oameni care merită apreciere, dar reușim cumva întotdeauna să îi valorificăm pe cei care sunt prezenți în viețile noastre doar în momentele de glorie.
Și cel mai important: ne e frică să ne implicăm în relații temeinice pentru că nu avem încredere în faptul că vom reuși să ne păstrăm angajamentul și seriozitatea față de cel de alături.
Fidelitate față de viață – asta e problema cu care se confruntă omul secolului XXI. Îi este greu să fie fidel altuia pentru că nu știe să-și fie fidel nici măcar sie însuși.
Paradoxul este că aprofundăm din ce în ce mai mult definiția globalizării, ne bucurăm de libera circulație în întreaga lume, cunoaștem oameni din culturi diferite, schimbând concepții și credințe de viață, dar pierdem undeva, printre toate beneficiile, abilitatea de a lua decizii mature, urmându-le fără îndoieli și compromisuri.
Cunoaștem lumea, dar ne pierdem pe noi în ea.
Dar până la urmă ce este fidelitatea, acest termen atât de utilizat și totuși, atât de necunoscut încă? Tind să cred că a fi fidel înseamnă:
- A îndrăzni să spunem celor care fac parte din viața noastră ce simțim pentru ei, chiar și atunci când conceptul relației dintre noi devine altul.
- A învăța să facem față dificultății de a exista diferit unul față de celălalt, fie că e în direcția relațiilor de cuplu, de prietenie, sociale sau profesionale.
- A ne retrage atunci când simțim că acolo unde ne aflăm nu mai este nevoie sau loc de noi.
- Într-un final, a accepta cu demnitate succesiunea etapelor vieții, oricât de grele ar fi despărțirile încheierii anumitor cicluri.
Fidelitatea, dragul meu, este mai mult decât monogamie, este un curs al unui program de formare continuu numit viață. Un curs pe care poate îl vom promova odată cu anii sau poate – niciodată.
Dar indiferent de timpul necesar fiecăruia dintre noi pentru a face acest lucru, e nevoie de autenticitate, adică exprimare, recunoaște și acceptare a ceea ce simțim.
Și asta pentru că vom învăța să devenim experți în noi înșine abia atunci când vom avea curajul să privim în ochi emoțiile, fricile, durerile, rănile și sentimentele noastre.
Dacă ai încetat să iubești omul de lângă tine, dacă ești furios pe părinții tăi, dacă te simți trădat de prietenul tău cel mai bun că nu ți-a fost alături când tu ai considerat că e un moment crucial în viața ta, dacă ți-e frică de întuneric, dacă te blochezi la orice interacțiune cu publicul, dacă… (continuă tu), atunci nu e nimic în neregulă cu tine.
Nu ești “un ciudat”, “un incapabil” și nici o oricare altă etichetă care să te definească. Ești o creatură vie care… simte, iar creatura vie numită om este unica care are șansa de a se modela datorită educației sale.
Trăirile pe care le ai astăzi pot deveni stări pe viață, doar dacă vei vrea tu să fie astfel. Până atunci ai șansa sa te afunzi în tine și să privești ceea ce simți, detașându-te și luând decizii mature.
Vine un moment în viață în care îți dai seama că lipsa de responsabilitate te distruge, încet, dar sigur. Vine un moment în care sintagmele de genul: “Nu știu ce a fost în capul meu” nu mai sunt valide.
Viața ne dă, cu fiecare etapă, sarcini din ce în ce mai grele, și nu pentru a ne pune la pământ, ci pentru a ne face să creștem. Cu cât mai mult ne antrenăm personalitatea, cu atât mai ușor învățăm să îi facem față.
Ai să observi, la un moment dat, că nu îți mai este frică de ceea ce ți se poate întâmpla, și că, dimpotrivă, tu devii cel care își dorește provocări pentru a crește. Asta numesc eu colaborare cu viața și asta îți doresc și ție – să găsești plăcerea și satisfacția în acest parteneriat, poate nu întotdeauna ușor de înțeles, dar întotdeauna – cu lecții de maturitate învățate. 🙂
