“Folosește-ți zona de confort pentru a te odihni în ea, nu pentru a trăi în ea. Folosește-o conștiincios pentru a te relaxa și a-ți recăpăta energia, pregătindu-te mintal pentru următoarea provocare”
(Steve Chandler)
Am căzut de multe ori în capcana zonei de confort. Am căutat de multe ori locuri călduțe, lipsite de griji și frig.
Am fost stresată rău când mi-am dat seama că zona de confort nu te ajută să crești nicicum, dimpotrivă, te transformă într-un om mediocru, cu o viață mediocră.
Am adora întotdeauna oamenii, care aparent fără șanse de reușită, s-au depășit mereu pentru a se descoperi pe ei.
Am învățat un lucru foarte important până acum: zona de confort e doar o iluzie, pe care o creează mintea noastră pentru a se apăra de provocări.
De câte ori ai auzit spunându-ți-se că fiecare om trebuie să își cunoască limitele? Mie mi s-a spus de foarte multe ori acest lucru, de fiecare dată când îmi doream să fac mai mult decât credeam eu că pot.
Mi s-a spus să stau în banca mea, să nu îmi asum riscuri, să fiu atentă, pentru că lumea e rea, că cel mai sigur loc în această lume e acasă.
Să îți spun ceva: dacă am face din viața noastră o casă confortabilă, nu ne-am cunoaște niciodată adevăratul potențial și asta pentru că oamenii încetează să mai lupte când consideră că și-au găsit limitele, ei aleg să stea acolo unde numesc ei acasă, la călduț și bine.
Să te provoci mereu înseamnă să nu admiți ideea că astea sunt limitele tale, să te provoci mereu înseamnă să crezi întotdeauna că poți fi azi mai mult decât ai fost ieri, că poți face azi mai mult decât ai făcut ieri.
Eu am crescut oarecum cu ideea că știu care-mi este potențialul, iar să sar mai sus de el înseamnă să îmi provoc durere.
Da, așa asimilează creierul nostru orice schimbare și provocare: pericol pentru viață.
- Să nu te mire faptul că orice scop măreț pe care ți-l pui este asociat cu un pericol enorm pentru creierul tău.
- Să nu te mire faptul că preferi să fugi din fața provocărilor decât să le trăiești și depășești pentru a te cunoaște.
- Să nu te mire faptul că ești atât de slab și vulnerabil când îți propui să fac ceva ce nu ai mai făcut niciodată.
Să accepți provocările în viața ta înseamnă să dai dovadă de tărie de caracter și personalitate puternică.
Am spus întotdeauna că un om puternic nu este acela care vorbește tare și răspicat despre forțele lui, ci acela care acceptă provocările și este mereu în căutarea sinelui, mereu în proces de descoperire a potențialului său.
Până la urmă, nu cred că viața a fost creată pentru a face din orice loc unde călcăm o zonă de confort și un acasă.
Eu cred că avem datoria să ne descoperim cine suntem toată viața, de când ne naștem până la ultima suflare.
Dacă m-ai întreba pe mine care cred eu că este secretul fericirii, ți-aș răspunde că să faci întotdeauna mai mult decât crezi tu că poți face, să-ți pui întotdeauna scopuri mai mari decât crezi tu că poți realiza, pentru că asta se numește provocare, doar astfel te vei descoperi și îți vei crește mereu stima de sine.
Eu asta am făcut întotdeauna, eu asta fac și acum, deși, te avertizez: e al naibii de greu.
Când crezi că poți duce doar o firimitură, iar tu îți propui să duci două, ai senzația că exagerezi, îți revine mereu în minte vorbele celor care ți-au zis să îți cunoști limitele și să stai în banca ta.
Dar, vai, ce plăcut e când reușești să duci la destinație acele două firimituri și să îți dai seama că dacă până acum ai reușit să depășești probleme de nota 7, acum le poți depăși pe cele de 8, și astfel îți poți plasa scopuri din ce în ce mai mărețe.
Doar provocarea provoacă evoluție, spune minunatul Steve Chandler, în cartea sa: “100 de metode a te motiva singur”.
Doar provocarea îți poate testa capacitățile și te poate face mai bun.
Doar provocarea și auto-motivarea te va transforma. Fiecare provocare căreia îi facem față este o oportunitate de a crea un set noi de cunoștințe.
Când toți îți spun că nu poți face un anumit lucru, tu ridică-te deasupra așteptărilor lor de la tine și fă acel lucru, nu pentru a le dovedi lor că poți, ci pentru a te convinge încă o dată că oamenii aleg să trăiască în mediocritate pentru că asta le asigură confortul mintal al zilei de mâine.
Tu însă poți trăi diferit de ei, pentru că știi că a-ți cunoaște limitele nu înseamnă altceva decât a fi tu însuți sursa continuă de sabotare.
De ce vrei să calci pe tine și visurile tale, autosabotându-te? Uite-te în jur, tu chiar crezi că cuiva îi pasă cu adevărat cât de mare sunt scopurile pe care ți le-ai propus?
Știu, trăim într-o societate, dar oamenii au toți grijile și nevoile lor, iar visurile tale au fost create de tine, de mintea ta, care știe întotdeauna că va face față situației pe care și-o propune.
Nici un gând sau ideea nu apare în mintea noastră, fără ca subconștientul nostru să fie sigur că poate face față unei astfel de situații.
Când îți vine o idee irealizabilă, gândește-te de ce a apărut ea anume în mintea ta?
Oare nu cumva subconștientul tău știe că va reuși să o realizeze? Eu mă gândesc de multe ori la acest lucru, pentru că sunt adesea uimită de ideile care îmi apar, acum nu le mai ignor, cum făceam odată, pentru că știu că eu pot fi azi mai mult decât am fost ieri.
Pentru că știu că orice încercare aduce cu sine o nouă șansă, iar atunci când cineva îți spune la revedere, cu siguranță, imediat ce te vei întoarce în partea opusă, cineva îți va spune bună ziua.
Viața e plină de surprize, ea nu e destinată să fie trăită într-un loc călduț și sigur. Să alegi acest mod de a trăi înseamnă să îți ratezi existența, să mori fără a te cunoaște cu adevărat.
Nu știu cum alegi tu să îți trăiești viața, dar am crezut întotdeauna că atunci când găsești armonia interioară și lucrurile care o determină, atunci te poți declara cu toată inima un om fericit.
Palatul unui rege poate deveni coliba unui țăran dacă armonie nu există în pereții acestuia.
Bogăția nu-ți garantează niciodată fericirea dacă ceea ce faci nu te împlinește ca om.
Să fi bogat este echivalent cu să fii fericit doar în cazul în care ceea ce faci te mulțumește în totalitate ca om. Și tu știi, și eu am cunoscut oameni bogați, dar absolut nefericiți.
Eu vreau să cred că tu pentru asta lupți în fiecare zi a vieții tale: să faci un palat din existența ta, nu o cocioabă țărănească.
Din experiența mea de viață și din tot ce am trăit până acum, există un singur lucru pe care pot spune cu mâna pe inimă că l-am învățat până acum: nimeni dintre noi nu are limite, pe care trebuie să le respecte.
E un mit faptul că a-ți cunoaște limitele înseamnă a găsi echilibrul în viața ta.
Personal, nu mai vreau să trăiesc cu iluzia că asta mi-a fost dat și scris undeva, eu am ales un stil de viață în care să mă provoc mereu și mereu, eu am ales să fac din zona mea de confort un loc unde să mă odihnesc și să-mi recapăt energia, nu un stil de viață sau un loc unde să trăiesc.
Eu cred că știi și tu noțiunea succesului: Succes înseamnă putere, iar puterea înseamnă efort organizat. Organizează-ți efortul, nu cred că există un sfat mai de preț pe care ți-l pot da la acest subiect decât acesta.
Există însă o vorbă veche pe care am auzit-o de foarte multe ori în copilăria mea: cum îți așterni așa dormi.
Tu cum îți așterni ca să dormi bine?
