“Curajul este arma permanent ridicată a sufletului. Ea îl ține departe de cuceriri, trădări și sclavie”
(Henry Van Dyke)
Îți amintești de câte ori ți-a venit în gând o idee grozavă, dar ai renunțat la ea după prima bere cu prietenii? Nu e necesar să-mi răspunzi, tu știi deja răspunsul pentru tine.
Te-ai gândit vreodată cât de ușor renunți la tine pentru a te pune în slujba altcuiva?
Am trăit o perioadă în viața mea în care renunțam la mine cu prima ocazie și nu o făceam pentru că eram impusă, o făceam pentru că aveam o nevoie subconștientă de a mă pedepsi mereu.
Eu îmi spuneam că nu merit să îmi pun ideile în aplicare, eu îmi repetam neîncetat că ideile altcuiva sunt mult mai valoroase ca ale mele. Da, am fost o lașă, care nu a avut curajul să trăiască.
Acea perioadă din viața mea încă mă doare.
Mă doare să mă privesc pe mine acum 3-4 ani în urmă și asta dintr-un simplu motiv: pentru că deși meritam o viață extraordinară, eram într-o căutare permanentă de durere, pe care mi-o provocam cu mâinile mele.
Suntem niște masochiști adesea cu noi înșine, deși nu recunoaștem acest lucru.
Eu m-am salvat din acea capcană subconștientă care îmi sabota existența și nu-ți pot exprima în cuvinte cât de fericită sunt pentru acest lucru.
Acum, viața mea de înainte a devenit o muză pentru mine, o poveste proprie care mă inspiră.
E uimitor să realizezi că te poți privi pe tine, cea care ai fost altfel acum 3, 4 sau mulți ani în urmă, dintr-un alt unghi, prin prisma unui alt nivel de inteligență emoțională.
Hai să îți spun ce am revelații am avut zilele astea despre omul care am fost acum 3-4 ani.
Eu am descoperit că îmi ascundeam mereu ceea ce numeam eu defectele mele, mie îmi era frică să mă vadă cineva că sunt imperfectă sau să fiu vulnerabilă în fața cuiva.
Eu nu știam că asta îmi provoca cea mai mare durere:
“Un om este pe jumătate biciuit din clipa în care simte păreri de rău pentru el sau începe să țese alibi cu ajutorul căruia și-ar explica defectele”, spune excepționalul Napoleon Hill, în cartea sa „Cheia succesului”
Da, eu mi-am îndreptățit mereu imperfecțiunile în fața oamenilor, m-am simțit vinovată că „nu pot fi ca altcineva”.
Mie mi-a fost o frică teribilă să trăiesc conform propriilor legi, pe care, de fapt, nici nu le aveam în acea perioadă. 🙂
Mai privesc încă o dată în urmă și printr-o simplă introspecție, îmi dau seama că deși am avut mereu în mine o doză de nebunie, o bună parte din viața mea nu am exprimat-o.
Și ție ți-e frică să o exprimi, nu?
Oare ce-ar zice părinții despre asta, dar prietenii, dar iubitul, dar colegii, dar…, …, etc.?
Nu sunt eu în măsură să îți dau sfaturi, om frumos, dar crede-mă dacă ai face orice nebunie îți trece prin cap viața ta ar fi mult mai colorată ca acum.
Eu trăiesc după acest principiu: am dreptul la orice nebunie! Și da, sunt o nebună frumoasă și pentru asta mă ador. 😀
Nebuniile pe care mi le-am permis ultima perioadă mă fac fericită. Ideile catalogate „proaste” de alții sunt cele mai frumoase realizări din viața mea.
„Câștigă cel care crede în el cu adevărat, spune Andreea Papp, chiar și în nebunia sa temporară, care se vindecă cu multe succese”
Hai să îți spun ceva: eu am renunțat demult la toate relațiile mele de prietenie, care se bazau pe sabotare, bârfă, compătimiri reciproce și alte ingrediente „picante” de genul acesta.
Până la 21 de ani am avut doar prieteni care mi-au spus că e bine să stau în banca mea, mi-au compătimit viața, iar eu plângeam cu susținere „existența mea fără pic de noroc” pe umerii lor.
Nu-mi critic fostele relații de prietenie, oamenii se poartă cu tine așa cum te porți și tu. După 21 de ani, se pare, începem sa avem mai mare inspirație în a ne alege prietenii. 😀
Dar decizia de a lua totul de la zero a fost una dintre cele mai bune decizii luate vreodată cu responsabilitate în viața mea. Și consider și acum că aceasta e unica mea șansă de a trăi frumos.
Ai avut vreodată senzația că te sufoci de viața pe care o duci? Eu asta am simțit înainte de a o lua de la capăt.
Nu am făcut o schimbare bruscă, am făcut o schimbare treptată, cu pași mărunți, dar siguri și nu-mi pare rău că am continuat să muncesc la ideile „cele mai proaste” ale mele.
Acum prietenii care mi-au rămas mă întreabă de ce nu vorbesc atât de mult despre planurile mele de viitor și ideile pe care le am.
Le spun că eu am încetat să fac acest lucru. Oare cine poate ști mai bine ca mine potențialul meu?
Am fost întotdeauna singură când mi-am propus să fac ceva măreț și da, am reușit de cele mai multe ori fără sprijin moral din partea cuiva.
Când ești un om puternic nu simți nevoia să îți împărtășești planurile tale decât cu oamenii care sunt pe aceeași lungime de undă cu tine.
Spre fericirea mea există astfel de oameni în viața mea.
Mă întorc iar la mine: acea fetiță speriată de acum 3 ani și ce văd? Ah, sunt plină de îndoieli!
„Oare e bine să fac acest lucru, sau ar fi mai bine să fac altfel?”, „Oare ce o să spună cei din jur despre ceea ce intenționez să fac?”, „Oare…” etc., etc., și în timp ce eu mă gândeam să fac cea mai bună pâine de pe planetă, cineva, care a făcut pâini imperfecte a vândut deja 100 de bucăți. Înțelegi ce spun?
Adesea procedăm ca în povestea măgarului lui Buridan, căruia îi era atât de foame și sete și avea în ambele părți câte o găleată: una cu mâncare și alta cu apă.
Dar măgarul nostru a murit de foame gândindu-se ce să facă mai întâi: să bea apă sau să mănânce. Te regăsești? Atunci e timpul să te reinventezi, e timpul să renunți la ideea că pentru a face ceva e nevoie să fie făcut perfect.
Perfecțiunea nu se moștenește, ea se antrenează, ea se învață în fiecare zi. Îmi spunea un om drag acum câteva zile că primele mele articole de pe blogspot erau atât de simple și haioase.
Da, sunt de acord, dar aceea au fost primii mei pași pentru visul meu de a avea un site care să contribuie la dezvoltarea personală a oamenilor. Și acest site e „ideea proastă” catalogată de unii, la care eu nu am renunțat niciodată și am continuat să lucrez cu toate forțele mele.
Dacă știi să învingi frica de a nu fi apreciat de cei din jur, înseamnă că ai câștigat una din cele mai mari bătălii, și crede-mă că știu ce vorbesc.
Te naști singur, mori singur și cele mai mărețe lucruri în viață le faci singur, chiar ai nevoie să cerșești validare și încuviințarea celor din jur?
Te-ai simțit vreodată învingător? Sunt sigură că da, orice om a simțit acele emoții măcar o dată în viață.
Amintește-ți starea în care erai, cum te simțeai? Nu-i așa că erai capabil să muți munții din loc în acele momente? Nu-i așa că vedeai viața în alte culori?
Eu îmi amintesc de multe ori de acea stare când mă simt lipsită de energie și absolut nemotivată.
Da, am și eu dubii de multe ori, dar atunci trezesc toată știința acumulată pe parcurs și asta e arma mea cea mai puternică, știi de ce fac acest lucru? Pentru că îmi răsună de multe ori în minte citatul lui Napoleon Hill:
“Un învingător nu renunță niciodată, iar cel care renunță nu va fi niciodată un învingător”
Cât de multe ador senzația de a fi un învingător. Și nu-mi doresc să mă simt astfel pentru a demonstra cuiva ceva. Eu am trecut demult de etapa de a dovedi contrariul cuiva, pe mine asta nu mă mai face fericită.
Am alte planuri pentru viața mea, am alte dorințe și „idei proaste” , pe care le implementez cu toată dragostea.
Îmi doresc ca acest articol să te fi inspirat și să îți fi adus lumina în sufletul tău, pentru că știu că poți fi mai mult decât ești acum, poți face o realitate din visurile tale cele mai ascunse.
Te provoc să îți faci CHIAR ACUM jumătate de oră liberă și să scrii pe o foaie care sunt ideile tale cele mai nebune pe care le-ai amânat ani și ani să le implementezi din frică, îndoială sau orice alte motive.
Nu mă interesează care sunt scuzele tale, ACUM e momentul cel mai potrivit să le înlături și să îți faci planul pentru viața pe care dorești să o trăiești.
Te previn: nu e un drum ușor, dar e cea mai sigură cale spre realitatea pe care o vezi în imaginația ta.
Te implor, nu renunța niciodată la tine, renunță mai bine la oamenii care se pretind că te iubesc și țin la tine, dar îți sabotează existența și ideile tale.
Crede-mă, nu vei fi niciodată singur atâta timp cât știi cine ești și ce îți dorești de la viața ta. Tu ești cel mai de încredere aliat al tău!
Am să închei aceste rânduri cu un citat minunat din unul din articolele lui Pera Novacovici:
„Suntem cei mai singuri oameni în lume atunci când facem ceva curajos, însă în următoarea clipă întreaga lume vrea să ni se alăture”
Aștept ideile tale „proaste” în căsuța de comentarii. Ce acte curajoase îți e frică să faci?
P.S. Ideile tale proaste pot construi imperii, nu-i lăsa pe alții să dărâme ceea ce ai construit în imaginația ta!
