“Întreaga noastră viață este un contract”. – Caroline Myss
Ce-ar fi dacă tot ceea ce trăim nu este decât un contract pe care fiecare dintre noi l-a încheiat cu Providența încă înainte de a veni în această lume?
Ce-ar fi dacă știai deja și ai fost de acord cu absolut tot ceea trăiești încă înainte de a te naște? – ne provoacă Caroline Myss în minunata ei carte „Contracte sacre”.
De ce aș fi făcut acest lucru? – te întrebi probabil.
De ce aș fi fost de acord cu durerea, suferința, tristețea sau alte feneomene cu care se confruntă ființa umană?
E normal să avem astfel de întrebări atunci când descoperim o filosofie de viață nouă, la care poate nu ne-am fi gândit nici măcar o dată singuri. Și totuși, haide să încercăm să o facem.
Personal, am fost întotdeuna de părerea că fiecare dintre noi s-a născut să învețe anumite lecții. Poate că diferite unele de celelalte, dar cu certitudine extrem de importante pentru evoluția lui.
“Nici o viață umană nu este un accident” – am auzit cu toții de multe ori.
Și totuși, ne ciocnim de atâtea ori de anumite trăiri complexe, cărora nu doar că nu știm să le dăm un nume, dar cu atât mai mult – cum să le abordăm.
Ce-o fi starea asta pe care o am? – obișnuiești să te întrebi când o multitudine de emoții formează un nor înfricoșător, care deși pare să prevestească o furtună, nu face decât să stea apăsător pe mintea ta.
De ce nu mai simt nimic, când îmi doresc să simt?
Ce se întâmplă cu mine?
Acestea sunt puține dintre întrebările cu care ne confruntăm măcar o dată în existența noastră.
Există momente în viață în care tot ceea ce am trăit ni se pare împrăștiat, rupt de propria sursă și lipsit de vreun sens.
Experiențe contradictorii, oameni care aparent, nu ar fi trebuit să facă parte din viața noastră, evenimente căzute parcă de niciunde peste noi, alegeri pe care nici astăzi nu le putem accepta fiind ale noastre.
Ce-o fi fost în capul meu? Ajungem să ne întrebăm adesea atunci când privim retrospectiv trecutul.
Și atunci, dacă am lua în calcul ideea Carolinei Myss, conform căreia tot ceea ce trăim face parte dintr-un contract pe care l-am avut cu Divinitatea înainte de a veni pe această lume, ne-ar elibera oare cumva emoțional acest lucru?
Poate că da, poate că nu.
Poate că în momentele de criză pe care le trăim, ne-ar face să ne oprim, să respirăm adânc și să ne spunem: „Dacă trăiesc acest lucru, cu certitudine am fost de acord cu el, pentru a învăța ceva important. Oare ce trebuie să învăț din asta?”
Dar poate că dimpotrivă, pentru unii dintre noi a ști acest lucru ar fi o adevărată dramă: „Dacă totul este așa cum trebuie să fie, atunci eu de ce aș mai depune vreun efort pentru a-mi construi viața?”
„Ești nebună, Eugenia? Păi te mai gândești la contractul cu Providența atunci când ești coplești de furie, disperare și deznădejde?”
Ai tot dreptul să nu îmi îndreptățești credințele.
Și totuși mi-ar plăcea să cred că acesta este un adevăr. Și nu pentru că nu am găsit până acum o altă formă de consolare, ci pentru că, consider că dacă am adopta acest adevăr, am lăsa orgoliile la o parte în relațiile cu oamenii, am fi mai atenți la nevoile lor, mai empatici, mai înțelegători…
Dacă am ști că tot ceea ce trăim noi și tot ceea ce trăiesc cei din jurul nostru nu este decât un contract pe care trebuie să-l respectăm pentru a învăța lecțiile acestei existențe, nu am fi oare cu toții un întreg?
Un contract este o călătorie a învățării, ne spune și Caroline Myss.
Poate că dacă am înțelege acest lucru am privi existența umană mai relaxat, și totuși mai responsabil?
Poate că dacă am intra în esența acestui lucru nu am mai fi speriați de confuzie, de necunoscut sau incertitudine?
Poate că am înțelege, într-un sfârșit, că incertitudinea, paradoxurile, confuzia sunt unicele lucruri care ne mișcă spre cunoaștere?
Am spus de multe ori că mintea are nevoie de raționamente, iar spiritul – de a fi, pur și simplu. Dar oricât de rațională ar fi mintea, cu certitduine, nu ea a fost cea care a stat la discuții cu divinitatea atunci când au semnat acest contract al existenței în această lume.
Spiritul are rațiunile lui, pe care nici măcar mintea, și nici măcar psihicul uman nu e capabil să le descifreze.
Și poate că omul, unica creatură considerată a fi rațională, nu a aflat încă despre puterea și complexitatea psihicului uman.
Omul uită sau poate că evită să ia în considerare noțiunile de intuiție și simțuri care nu fac parte din cele cinci enumerate de știință.
Dacă totul a fost sau nu planificat din timp, nu avem cum să aflăm cu certitudine. Cert este însă că nici unul dintre evenimentele sau oamenii pe care-i întâlnim nu sunt simple întâmplări sau coincidențe.
Nici măcar pauzele pe care suntem nevoiți să le lăum, în anumite etape ale vieții, nu sunt lipsite de sens. Totul are, cu certitudine, o explicație, undeva, însă această explicație este probabil mult prea complexă pentru psihicul uman.
Și poate că anume prin incertitudine suntem protejați?
Psihicul uman nu poate duce mai mult decât este capabil să o facă. Nu este un mușchi, pe care să-l antrenezi și ne-am convins de multe ori de acest lucru privind și analizând cu atenție bolile mentale.
Psihicul uman are o anumită limită de cunoaștere și depozitare a trăirilor. Imaginează-ți câtă presiune ar fi pe el dacă ar fi nevoit să înmagazineze mai mult decât o poate face, prin însăși natura lui?
Poate că anume din acest motiv și omul a găsit un număr concret care să facă numărabile simțurile ființei umane?
În această ordine de idei, cu certitduine, nu există răspunsuri la toate întrebările pe care le avem și nici nu trebuie să existe.
Rolul anumitor întrebări este, se pare, doar acela de a ne determina să ne mișcăm din anumite locuri, pentru a ne continua drumul.
Știința, la fel ca și forța umană, este limitată.
Omul are rolul de a trăi, de a căuta, de a se mișca și deși toate experiențele pe care le avem par a fi imprăștiate și lipsite de semnificație, va exista un punct în viața fiecăruia dintre noi în care toate aceastea vor face un sens. Fie el și la 40, 50, 60+ ani.
Nu e nevoie să aștepți, e nevoie să trăiești.
Haide să trăim, având întrebări și curiozități, dar nefăcând din acestea scopuri chinuitoare ale existenței noastre.
Dacă totul este stabilit deja printr-un contract, atunci haide să avem încredere că am făcut alegerile potrivite înainte de a veni pe această lume. 😆
P.S. Nu-mi permit să afirm că eu sau minunata autoare Caroline Myss deține adevărul. Dacă tot ce am scris ți se pare o absurditate, te rog să nu absorbi această informație. Alegerea mea a fost să o fac, pentru că mi se pare că această idee despre viață face sens. 🙂
