„Viața e mișcare – de la zborul vulturului către nori la pasul mititel al unei bătrânel care traversează strada printr-un loc interzis, de la primii pași ai unui bebeluș către brațele întinse pentru el, la o mână ridicată în ziua alegerilor”

(Jacques Salome, „Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege”)

Suntem obosiți și, cu toate astea, continuăm să trăim așa cum am făcut-o întotdeauna, fără ca măcar să admitem, în mintea noastră, posibilitatea unei vieți mai bune.

Îmi dau seama, de multe ori, că însăși faptul de a se gândi la o schimbare reprezintă, pentru unii, o frică de nedescris.
Ne e frică să admitem schimbarea, darămite să o trăim.

Ne-am dori să avem un alt viitor, dar ne înecăm la malul prezentului.

Ne-am dori să strălucim în propria existență, dar nu ne-am putea imagina cum ar arăta viața noastră fără a trăi așa cum o fac majoritatea.

„Păi, eu nu îmi doresc mult de la viață, aud de multe ori, un salar bun, o familie reușită, un copil și căldură în casă”.

Serios? Și cum rămâne cu visurile tale nebune care mocnesc în tine?

Cum rămâne cu lucrurile extraordinare, pe care le poți face pentru tine și pentru cei din jurul tău?

Cum rămâne cu vocea din interiorul nostru, care strigă cu disperare pentru a se face auzită?

Siguranța, de multe ori, pare că ne satisface toate nevoile și, ca prin minune, alungă și inhibă toate dorințele care ies din tipar.

Păi cum să te gândești că poți face lucruri mărețe dacă stai la călduț, ai mâncare, de bine de rău, în fiecare zi, un partener/parteneră mereu disponibilă, un job cu un salar fix și prieteni care îți susțin mediocritatea?

Puțini sunt cei care renunță la mediocritate pentru a o apuca pe cărări necunoscute, chiar dacă știu că la capătul acestora îi așteaptă strălucirea.

Puțini sunt cei care renunță la comoditatea de azi pentru excelența de mâine.

Auto-realizarea implică sacrificii, compromisuri, nopți nedormite, efort, autodepășire și, cel mai important, răbdare.

Nu există și nici nu a existat un om care să obțină succes în viață stând în fața TV-ului cu pizza în mână.

„Păi cum să nu arate așa Mihaela Rădulescu când investește o grămada de bani în ea?”

„Păi cum să nu fie un medic de succes ăsta dacă părinții lui sunt medici?”

„Păi cum să nu fie un om de succes ăsta când părinții i-au dat tot ce și-a dorit?”

Poate că moștenirile, genele și alte aspecte de acest gen au un rol important în devenirea noastră, dar cine poate garanta că un copil care se naște într-o familie de doi oameni de succes va fi și el la fel?

Cine poate garanta că copilul unui milionar își va crea o viață fericită și nu o va lua pe cărări greșite?

Și, până la urmă, banii nu pot face mișcare în locul nostru, pentru a arăta așa ca Mihaela Rădulescu.

Banii nu pot opera în locul unui medic profesionist.

Banii nu pot face din cineva un afacerist ce-și poate gestiona afacerile, pentru că toate lucrurile astea se învață. Iar ceea ce trebuie învățat implică efort, perseverență și… rutină.

De aceea mă amuz adesea când aud povești de genul „banii rezolvă totul”.

Și oare cine rezolvă personalitățile noastre?

Oare de ce se sinucid oameni de succes, copii din familii bogate, femei frumoase, care au, aparent, tot ce și-ar putea dori un om pentru a fi fericit? Oare de ce banii nu pot salva acești oameni?

E adevărat, banii pot rezolva multe probleme, dar nu pot face lucrurile să se întâmple în locul nostru.

Iar faptul că părinții nu au avut de unde-ți lăsa moșteniri, nu înseamnă că te-au nefericit.

În cele mai multe cazuri, anume cei care au pornit de la nimic, au ajuns sus.

Când îți dorești, cu adevărat, să crești, lipsa banilor nu este un impediment care să te blocheze.

Dar nu ai cum să înțelegi acest lucru, atâta timp cât reușita nu va fi unica opțiune pe care o vei avea.

Și, din experiența mea cu oamenii, puțini sunt cei care, știind că au unde reveni după fiecare eșec, reușesc, și mulți sunt cei care, știind că nu au unde merge, fac din succes un scop în sine și, mai devreme sau mai târziu, ajung acolo unde își propun.

Părinții nu-și dau seama, de multe ori, că asigurându-și odraslele cu recompense în urma unui eșec sau chiar reușită, îi blochează pe aceștia să dăruiască totul din ei.

Sunt sigură că, nici eu nu aș fi ajuns unde sunt astăzi, dacă aș fi știut că am un „acasă”, unde mă pot întoarce indiferent de rezultatele pe care le obțin.

Am învățat din experiențe dure și, se pare, nici viața nu a vrut să fie prea generoasă cu mine, tocmai pentru a mă ambiționa să reușesc, prin propriile forțe, să ating scopuri mărețe.

Ne place sau nu, așa suntem construiți noi, ființele umane, până când nu suntem aruncate într-un ocean, nu învățăm să înotăm. Și, cel mai important:

Până nu conștientizezi că tu ești singura ființă pe care te poți baza, nu ai șanse de reușită.

Când îți vezi viitorul în nuanțe colorate, nu-ți poți permite să fii slab, nici chiar dacă ar fi să trăiești cele mai neașteptate experiențe, ce, teoretic, ar trebui să-ți dea planurile peste cap.

Mediocritatea există doar acolo unde există frică și slăbiciune. Acolo unde există curaj și inițiativă, mediocritatea, ca prin minune, nici nu îndrăznește să-și facă apariția.

Mă încăpățânez să cred că nu suntem capabili să reușim, când atâtea povești de viață, mult mai dure ca ale noastre, ne servesc drept model. Totul este despre ce vrem să vedem și la ce preferăm să închidem ochii.

Ce-ți place să vezi în lume, aceea tinzi să obții. Dacă vezi doar eșecurile celor din jur, spre aia te îndrepți, dacă vezi povești de succes, și, în contradictoriu – eșecurile, vei învăța să alegi ceea ce ți se potrivește.

Viața e așa cum o vedem sau, mai bine zis, așa cum vrem să o vedem.

 

Te salut, până data viitoare,

Eugenia

 

P.S. Așteaptă-te cât de curând să intri în posesia celui mai eficient medicament pentru tratarea rănilor tale interioare, cartea „Arta de a fi TU. Secretul care te ajută să-ți construiești viața din nimic”. Până atunci, însă, te invit să descarci GRATUIT capitolul II „Vindecă-ți rănile trecutului, ele sângerează încă”

Leave a comment